Our shared journey, in words

Așa să binecuvântați și să ziceți... și Eu Domnul îi voi binecuvânta.”

            Părinții își aduc copilașii la biserică în vederea  rugăciunii pentru binecuvântare. Este o practică biblică. Tot astfel au procedat și părinții contemporani cu Isus. Dorința lor a fost ca El să se atingă de ei.

 Dar ce însemna  această atingere? Era un mod de „descărcare” a  puterii divne, ce contribuie la creșterea copilului, o putere ce te ferește de primejdie, ce stimulează intelectul, o putere ce aduce vindecare. O femeie bolnavă de 12 ani „a auzit vorbindu-se despre Isus. A venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui, căci își zicea ea: Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” (Marcu 5/27) Și s-a tămăduit. Deși părinții au dorit ca Isus să se atingă de copii, El a făcut ceva mai mult - peste așteptările lor: i-a luat în brațe și i-a binecuvântat.

Dar oare numai copiii au nevoie de binecuvântare? Cu siguranță, toți avem nevoie de ea. Dacă cineva se roagă pentru binecuvântarea mea, eu sunt foarte mulțumit. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să spună lui Aron și fiilor săi, către cine trebuie să rostească binecuvântarea: „Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel... ”   (Num. 6/ 22-27) Deși acest text se folosește la binecuvântarea copiilor și nu este greșit, termenul „copiii lui Israel” face referire la popor în întregime și nu la copii:  „Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape șase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii.”(conf. Exod. 12/37,50, 51; s. a. m. d) 

Dumnezeu a poruncit:  „Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel... și Eu îi voi binecuvânta.”                                                     

Cine dă binecuvântarea, oamenii sau Dumnezeu? Oamenii încep, fiind intermediari, Dumnezeu sfârșește. Totul se face prin oameni, deoarece ei sunt „gura” lui Dumnezeu cu care El vorbește în această lume, oamenii sunt „mâinile” lui Dumnezeu cu care El lucrează în această lume, și tot oamenii sunt „picioarele” cu care Dumnezeu umblă în această lume. La învierea lui Lazăr au contribuit și oamenii, poruncindu-le să-i dezlege mâinile și picioarele. N-ar fi putut Isus să facă totul de unul singur? Cu siguranță, dar era nevoie și de contribuția  oamenilor.

Într-o lume în care se rostește atât de multe blesteme la adresa instituțiilor statului, a celor ce conduc destinele acestei țări, cât și la adresa omului de rând, este frumos că sunt și oameni care rostesc binecuvântare. Și atunci când se rostește binecuvântare se folosește Numele Domnului, deoarece El este sursa oricărei binecuvântări: „Domnul să te binecuvinteze... ” Dar oare este atât de important ca cineva să-ți dorească binecuvântarea și chiar s-o rostească cu gura? Da, este foarte important, deoarece în funcție de cuvintele pe care le rostesc copiii pentru părinți și invers, părinții pentru copii, așa este posibil să se întâmple. Este bine să nu ne jucăm cu cuvintele. Nici o vorbă nechibzuită, deoarece cuvintele sunt niște săgeți ce lovesc o țintă. Ele nu se întorc înapoi... Ele pot fi niște profeții ce se vor împlini în timp: „Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni... Și acestea sunt lucrurile pe care le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat.” (Gen. 49/1,28) Să ne reamintim că pe paginile Bibliei există un om ce și-a ucis soția cu o vorbă aparent spusă la întâmplare: „Să piară cel la care îți vei găsi dumnezeii... ”  Și așa a fost.

Sub nicio formă în limbajul nostru creștin nu trebuie să fie cuvinte ce înclină spre blestem: „arză-te focul”, „ luate-ar dracul”, „nu ești bun de nimic”, „trăsnite-ar”. Vai ce cuvinte grele (rele)! Nu justifica asemenea blesteme ca fiind în Numele Domnului. Nu există blestem în numele Său, ci doar binecuvântare. De altfel nu se poate din aceeași vână de izvor să iasă și apă dulce și apă amară. Nu poate din aceeași gură să iasă binecuvântarea și blestemul. Nu puține au fost cazurile când  unii au regretat blestemele pe care le-au rostit la adresa altora, dar nu s-a mai putut face nimic.

M-am gândit, ce s-ar fi întâmplat dacă Elisei ar fi binecuvântat copiii ce strigau după el? Probabil, ei ar fi mers acasă și ar fi povestit părinților: „Unii din cei ce erau cu noi au strigat după un om, dar el s-a întors și ne-a binecuvântat. Copii - ar fi spus părinții - acela era omul lui Dumnezeu ce poartă „tolba” cu binecuvântări și le împarte celor din jur. Dar voi să nu strigați.” Alții nu vor așa... Ei vor ca după ei să se strige, și încă tare... (Un creștin urma să treacă pe lângă școala din localitate. Un învățător ce avea necaz pe creștin, fiind afară cu copiii, văzându-l că se apropie, i-a pus să strige  când va ajunge în dreptul școlii: „pocăitul, pocăitul... ” Copiii au strigat... El n-a aruncat cu pietre după ei, ci dimpotrivă i-a plăcut de această strigare. I-a chemat la el, i-a binecuvântat pe toți, le-a dăruit câte un leu de fiecare, cu rugămintea ca de aici înainte când va mai trece pe acolo să strige și mai tare. El nu s-a supărat deoarece acesta era numele său, dar s-a supărat învățătorul că i-a binecuvântat și i-a și plătit, așa că le-a cerut copiilor să nu  mai strige în viitor... ) Oare cea fost în mintea acestor copii când au văzut că li se dă bani pentru o vorbă spusă în batjocoră? Dar a părinților? Am spus că el nu s-a supărat... De fapt, de ce ar trebui să mă supăr dacă cineva strigă după mine „Adrian”? ... acesta fiind numele meu. Ați înțeles ce-am vrut să spun?

Dar oare ar trebui să facem ceva anume pentru a dobândi binecuvântarea? Copiii nu trebuie să facă nimic - dar au datoria să o păstreze. Atunci când vor crește mari și vor ști să deosebească binele de rău, trebuie să conștientizeze că peste ei a fost pus Numele Domnului. Ajunși la majorat pot alege mai departe dacă rămân sau nu, cu binecuvântarea. Tânărul este liber în alegere, dar va suporta consecințele: „Bucură-te tinere în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căi alese de inima ta și plăcute ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” (Ecl. 11/9) Aceasta înseamnă liberă alegere. În această „alegere” unii renunță, luând drumul lumii, cu gând că totuși într-o zi „când își vor veni în fire” se vor întoarce aidoma fiului risipitor. Tata te iartă și te primește. Dar „cazierul”  în relațiile frățești nu va mai fi cum ar fi trebuit să fie. Te-ai gândit vreodată la aceasta? Fiul la întoarcere a recunoscut: „Tată nu mai sunt vrednic... ” Mi-am pierdut vrednicia (cinstea) Risipind dragostea tatălui, la întoarcere a fost reprimit din milă. Dar de ce să fie cazierul afectat dacă am revenit? Pentru că ți-ai vândut dreptul de întâi-născut. Citim împreună: „Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că mai pe urmă când a vrut să recapete binecuvântarea n-a fost primit,  pentru că măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12/16,17) (Cunosc un tânăr ce provenea dintr-o familie a căror părinți erau credincioși. Tatăl său fiind chiar liderul bisericii. A plecat în lume tăvălindu-se prin mocirla acestei lumi. Într-o zi s-a întors. Îi plăcea să predice tinerilor, cerându-le să-și dedice tinerețea lui Dumnezeu. Cât de vag suna fără exemplu personal! Apostolul Pavel i-a recomandat lui Tit: „Și dă-te tu însu-ți pildă în toate privințele... ”  Predică pentru ochi, și nu doar pentru urechi...

Pentru cel major binecuvântarea nu este „un CEC în alb” dăruit omului. Nu. Dumnezeu este interesat cui anume îi dă binecuvântarea. Iacov s-a întâlnit cu îngerul lui Dumnezeu la întoarcerea sa de la Laban. El a cerut să fie binecuvântat, dar îngerul a dorit să-i cunoască identitatea cerându-i numele. Numele lui era „Iacov” care însemna: „Cel ce ține de călcâi ” în scopul de a te deposeda de ceva, „viclean”sau „înșelător”(Gen. 27/35,6). Dar cum ar fi putut Dumnezeu să binecuvinteze un înșelător? Așa că a fost necesar să-i schimbe măcar numele dacă nu și „pasiunea”... Așadar binecuvîntarea se primește condiționat, fiind  o moștenire ce o vom dărui altora. „Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați să moșteniți binecuvântarea.  Este o „ștafetă” lăsată din generație în generație. De unde provine această „moștenire”? Cine a fost titularul? Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta... ” (Gen. 22/18) Din ce motiv? „... pentru că ai ascultat de porunca Mea.”  Tocmai de aceea spuneam că binecuvântarea este condiționată. Ea este rezultatul ascultării „părintelui” nostru față de porunca divină. Pentru ca această moștenire să ajungă până la noi cineva a trebuit să fi fost „sacrificat”. (Gen. 22/16; Isaia 53/7)  Tot la ascultare sunt chemați și moștenitorii doritori să o primească: „Iată toate binecuvântările ce vor veni peste tine și de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Dumnezeului tău.”  Ascultarea este „contul” deschis prin care „binecuvântările vor veni peste tine.” Dar lucrurile nu se opresc aici, ele merg mai departe: „Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului... blestemele vor veni peste tine... ” (Deut. 18/2; 15)                                   

Omul nu este un robot, deoarece este înzestrat cu discernământ. Lui i s-a dat posibilitatea alegerii după bunul plac. Este dreptul său. El poate alege între viață sau moarte, între binecuvântare sau blestem. În calitate de moștenitor a binecuvântării, în urma ascultării, ai dreptul să o primești, să te bucuri de ea și nu doar atât... Ai datoria ca această moștenire să o împarți  permanent  cu cei din jur: „Domnul să vă binecuvânteze, și apoi altora „Fiți binecuvântați de Domnul” și apoi altora... și altora. În felul acesta devenim binecuvântații Tatălui. Știți cine vor fi cei chemați să intre în posesia unei alte moșteniri? Binecuvântații...

„Veniți binecuvântații Tatălui de moșteniți Împărăția ce v-a fost pregătită.” (Matei 25/34)

https://www.resursecrestine.ro

Versetul de azi 

Numeri 6:22-27

SCRIE AICI POVESTEA TA

Instructiuni : 

Scrie povestea sau gandul tau la optiunea mesaje, apoi e-mmail si nume la rubricile respective...apoi apasa SUBMIT , si povesta ta apare aici . Multumesc

• Christos a inviat !

Chiar înainte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, Domnul l-a înviat pe prietenul Său Lazăr din morți, în Betania. Învierea lui Lazăr a fost o prefigurare a învierii lui Isus, care a avut loc la scurt timp după aceea.

Moartea lui Lazăr a fost o experiență dureroasă pentru ucenicii și prietenii lui Isus. Dar această experiență le-a reamintit că, deși moartea este atât de sfâșietoare, ea nu reprezintă sfârșitul. Isus este mai puternic decât moartea. El o poate învinge. El a învins-o când l-a înviat pe Lazăr și a învins-o când El Însuși a înviat din morți.

A fi martori la învierea prietenului Său Lazăr din morți a fost important pentru ucenicii și prietenii lui Isus, care urmau să treacă prin experiența devastatoare a patimii și a morții lui Isus la scurt timp după aceea.

Chiar înainte ca Lazăr să fie înviat, Isus i-a spus Martei, sora lui Lazăr, să se încreadă în El.

Isus i-a zis (Martei): „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

Biblia, Ioan 11:25, 26

Isus este învierea și viața. Toți cei care cred în El vor învia, pentru că El îi va aduce la viață și le va da trupuri noi la înviere.

Dar, înainte de înviere, sufletele credincioșilor care mor în lumea materială se mută în realitatea spirituală ca să trăiască împreună cu Dumnezeu.

Doar trupul fizic moare, dar spiritul este viu și se află în pace alături de Dumnezeu.

Viața veșnică și învierea
Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

Biblia, Ioan 6:40

Viața veșnică este viața spirituală pe care o primesc cei care cred în Isus atunci când se nasc din nou în duh. (Ioan 3:16) Nașterea spirituală este un eveniment care are loc în momentul în care o persoană primește mântuirea de păcate oferită de Isus. (Ioan 1:12, 13) Jertfa lui Isus îi curățește pe credincioși de păcate, astfel încât aceștia sunt făcuți capabili să aibă o relație plină de iubire cu Dumnezeu, ca fii ai Lui, care trăiesc o viață spirituală aici, pe pământ.

Moartea trupului fizic nu oprește viața spirituală care a început în lumea materială; ea doar se mută în cer, în lumea spirituală a lui Dumnezeu, care este veșnică, în afara dimensiunii timpului.

Învierea credincioșilor, pe de altă parte, este un eveniment viitor care va avea loc când Isus va veni din nou să-Și adune biserica la El.

Lazăr a fost înviat din morți în vechiul său trup fizic și, după o vreme, a murit din nou. La înviere, copiii lui Dumnezeu vor primi trupuri noi, nemuritoare, necorupte de păcat.

Despre învierea viitoare
Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.

Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință.” Unde îți este biruința, moarte?

Biblia, 1 Corinteni 15: 20-22; 53-55

Când Isus a înviat, trupul Său înviat era asemănător cu trupul fizic. Era vizibil; ucenicii Îl puteau vedea și puteau vorbi cu El. Era tangibil; El i-a arătat lui Toma cicatricile răstignirii și l-a lăsat să le atingă.

Cu toate acestea, trupul înviat al lui Isus era foarte diferit de cel fizic. El putea trece prin uși închise (Ioan 20:26), de exemplu. Se putea teleporta în diferite locuri. În cele din urmă, în noul Său trup, El S-a înălțat la cer, în lumea spirituală, după ce i-a însărcinat pe cei 11 apostoli ai Săi să ducă Evanghelia în întreaga lume.

Isus este primul dintre cei înviați, primul care a primit un trup înviat. Acest lucru indică faptul că toți credincioșii vor primi la un moment dat un trup nou, nemuritor, similar cu cel al lui Isus. Trupul fizic moare din cauza stricăciunii care a fost introdusă în el prin păcat. Dar noul trup nu este afectat de păcat; el este nemuritor.

Învierea pentru viață sau pentru judecată
Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.

Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Biblia, Ioan 5:24, 28-29

Isus a luat asupra Sa, pe cruce, pedeapsa pentru păcatele lumii. Plata păcatului este moartea (Romani 6:23). Nu este vorba doar de moartea fizică, ci, mai grav, de moartea spirituală sau de despărțirea de Dumnezeu, adică de iad.

Prin acceptarea jertfei lui Isus prin credință, credincioșii nu mai sunt sub judecată. Fiind eliberați de pedeapsa pentru păcatele lor, ei au trecut de la moarte la viața spirituală care e veșnică.

Dar cei care nu au primit jertfa lui Isus pentru păcatele lor sunt deja condamnați. (Ioan 3:17, 18) Deși trăiesc fizic ei sunt morți din punct de vedere spiritual, adică separați de Dumnezeu.

Când trupul lor moare în lumea materială, ei continuă să rămână separați de Dumnezeu pentru eternitate. Separarea de Dumnezeu înseamnă separarea de tot ceea ce este bun; înseamnă iad. Cei care sunt separați de Dumnezeu vor fi și ei înviați doar pentru a fi judecați și condamnați. (Apocalipsa 20:11-15)

Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Pe de altă parte, cei care au făcut bine – adică cei care au crezut în Isus, acceptând jertfa Lui pentru spălarea păcatelor și noua viață spirituală împreună cu Dumnezeu – vor învia pentru viață nu pentru judecată și condamnare. Ei vor primi trupuri noi și nemuritoare, pentru a trăi veșnic împreună cu Dumnezeu.

Isus este învierea și viața

Share your story/ spune povestea ta aici 

Acest blog este dedicat gândurilor, ideilor și sugestiilor personale ale membrilor comunității noastre și nu numai. Fie că este vorba despre o experiență de viață, o reflecție sau o idee de a îmbunătăți spațiul nostru comun, vă salutăm contribuțiile. Ne propunem să construim o comunitate mai puternică prin împărtășirea de perspective și experiențe.

Uita-te la secțiunea noastră de comentarii interactive în cazul în care vrei sa iti spui un gand sau o poveste .

Instructiuni : scrie mesajul la rubrica dedicata, la fel numele si e-mail, apoi apasa butonul  SUBMIT. Mesajul va apare aici . Multumesc 

This blog is dedicated to personal thoughts, ideas, and suggestions from members of our community and beyond. Whether it's a life experience, a reflection, or an idea to improve our shared space, we welcome your contributions. This is a place for your unique voice to shine.

  Reverendul John Fletcher a spus odată doamnei Hester Ann Rogers:

   -Vino, soră, vom face un legământ împreună pentru a răspândi flacăra sfântă și pentru a mărturisi oamenilor și îngerilor că SÂNGELE LUI ISUS HRISTOS NE CURĂȚEȘTE DE ORICE PĂCAT.

   Cu lacrimi pe obraz, doamna Rogers a spus:

   -În puterea lui Isus, așa voi face!

... și așa a făcut, până când s-a dus intrând pe porți, spălată în sângele Mielului. Se pare că între primii metodiști era obiceiul de a face mărturisiri umile și chibzuite, dar sincere, ale lucrării de sfințire deplină atunci când aceasta era înfăptuită în sufletele lor prin puterea Duhului Sfânt. Vom da câteva mărturii care ne sunt mai la îndemână:

    1. Domnul pe care L-am așteptat a venit deodată în templul inimii mele și am avut o evidență imediată că aceasta era binecuvântarea pe care o căutasem atâta timp. Imediat ce am rostit cuvintele VOI AVEA BINECUVÂNTAREA ACUM, focul purificator a trecut prin inima mea, luminând sufletul meu, a răspândit viața ei în fiecare colț și a sfințit întreaga mea inimă. Atunci am primit mărturia deplină a Duhului că sângele lui Isus mă curățise de orice păcat.

   2. Inima mea era înmuiată, încălzită și umplută; rugăciunea mea se transformase în laudă și nu puteam face altceva decât să strig: SLAVĂ LUI DUMNEZEU! Indiferent dacă eu păstrez sau nu, sunt sigur că Dumnezeu a intrat în stăpânirea deplină a inimii mele.

   Acestea sunt doar câteva exemple dintre nenumăratele mărturii care ne-au fost transmise în biografiile celor care sunt înfățișați înaintea noastră ca EPISTOLE pentru a fi CITITE ȘI CUNOSCUTE DE TOȚI OAMENII.

   La început, domnul Wesley a spus că rostirea unei astfel de mărturisiri a curăției inimii trebuie să se facă cu multă prudență dar pe măsură ce doctrina și experiența au devenit general cunoscute și apreciate, și-a schimbat atitudinea și și-a impus în mod constant datoria de a o mărturisi printre slujitori și oameni. Scriindu-i lui King John, unul dintre predicatorii lui, în 1787, a spus:

   Este nevoie de foarte multă veghere pentru a păstra dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu; și un mijloc important de a o păstra este să afirmi deschis ceea ce Dumnezeu ți-a dat și să îndemni cu toată convingerea pe toți credincioșii pe care îi întâlnești să caute mântuirea deplină. Foarte curând s-a descoperit că această mărturie spusă în umilință și sinceritate, a mișcat inimile altor oameni așa cum nimic altceva nu ar fi putut-o face. Aceia care au auzit-o, au fost îndemnați să caute același har, iar apoi a urmat o trezire generală.

   Prin credința din inimă, se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.

   Mărturia leprosului curățit va recomanda doctorul mai mult decât ar putea să o facă multe argumente solide și convingătoare. Putem face reclamă unui remediu împotriva cancerului dar cine va crede în remediul nostru dacă nu putem îndrepta degetul către unii care au fost într-adevăr vindecați de el? Sfântul Pavel a recunoscut că experiența este unul dintre elementele de bază ale puterii Evangheliei. Scriindu-i lui Filimon, a spus:

   Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.

   Deși era logicianul suprem, atunci când viața și libertatea erau în joc, el nu a încercat să elaboreze vreun argument pentru a-și justifica acțiunea, ci a spus istoria convertirii lui. Trimiterea lui a fost înnoită de  trei ori, și, de fiecare dată i s-a adus aminte că fusese ales nu atât de mult pentru a predica cât pentru a mărturisi. Sfântul Ioan a părăsit deseori locul avocatului pentru a intra în boxa martorilor, după cum se vede din folosirea frecventă a cuvintelor ȘTIM care sunt foarte caracteristice epistolelor sale. El a crezut că omul putea fi mântuit de orice păcat și că putea ȘTI acest lucru în așa fel încât să poată mărturisi cum a făcut-o:

... sângele lui Isus ne curățește de orice păcat.

MARTURIE

M-am nascut intr-o familie in care nu domnea armonia. Tatal meu a fost alcoolic, iar mama mea o femeie care, prin comportamentul ei, nu l-a ajutat foarte mult sa se schimbe.Nu cunosc motivul pentru care familia mea era intr-un punct atat de critic. Probabil erau asa din cauza ca nu-L cunosteau pe Dumnezeu. Cert este ca Dumnezeul meu nu a vrut sa ma lase in mijlocul acelei familii si de aceea la varsta de 1 an si 8 luni am fost incredintata spre adoptie unor oameni minunati care nu au fost binecuvantati cu copii( sora bunicii din partea tatalui meu). Pentru ca tatal meu adoptiv avea multe conostinte la partid, aici am avut de toate din punct de vedere material, lucruri pe care alti copii nu le aveau pe vremea comunismului. Dar din punct de vedere spiritual nu au putut sa ma invete mai mult decat stiau si ei ( sa merg la biserica ortodoxa, sa pun lumanari pentru cei morti si pentru cei vii, sa zic cate un Tatal Nostru, sa tin post cand pot si, foarte important, sa ma spovedesc si sa ma cuminec la preot pentru ca prin acest preot, Dumnezeu sa-mi ierte pacatele).
Dar Dumnezeu m-a ales si m-a iubit inca dinainte ca eu sa-L cunosc si de aceea a pus chiar langa casa mea o familie de crestini, care aveau o fata de o varsta cu mine si cu care m-am imprietenit imediat. Impreuna cu acesti oameni am fost pentru prima data intr-o biserica baptista, intr-o biserica unde se predica Cuvantul lui Dumnezeu. Desi eram un copil si nu intelegeam prea multe, Dumnezeu si-a aruncat samanta in sufletul meu, samanta care a incoltit peste ani. Il slaveam pe Dumnezeu prin cantare si poezie in biserica baptista din Paclisa, asta pana cand mama mea adoptiva a considerat ca deja am mers cam mult la pocaiti si ca ar fi cazul sa ma opresc. Nu de mult, vorbind cu unul dintre baietii vecinilor mei, mi-a spus ca atunci cand m-am dus sa-i anunt cu durere decizia mamei mele, le-am zis ca oricum ma voi pocai cand o sa cresc. Eu nu mi-am mai amintit acest lucru, dar Domnul nu a uitat si a facut in asa fel incat eu sa-mi tin cuvantul dat. Slava Lui pt. ca El este credincios cuvantului dat chiar si atunci cand noi uitam.
Din acel moment am rupt-o cu biserica si am inceput sa cunosc placerile lumii acesteia: minciuna, injuraturile, chefurile, mai apoi baietii, fumatul si multe alte lucruri urate. Am uitat complet de Dumnezeu si de toate lucrurile frumoase pe care le-am invatat in biserica baptista.
Dar samanta fusese aruncata si oricat am incercat sa inabus mugurii, acestia au incoltit si dorul de Dumnezeu nu-mi dadea pace. Duceam o viata desarta si, simtind ca-i lipseste ceva, am inceput sa caut. Si Dumnezeu s-a lasat descoperit intr-un mod deosebit: prin intermediul televiziunii, printr-o emisiune a fratelui Marius Hategan, la sfarsitul anului 2000. Domnul ma astepta cu bratele deschise si m-a primit cu mare drag, asa cum primeste pe fiecare copil al sau care se pierde de turma si revine mai apoi. De atunci Il cunosc, dar L-am mintit timp de 10 ani ca o sa fac legamantul cu El, timp in care Dumnezeu a avut rabdare cu mine si chiar mi-a vorbit si m-a binecuvantat in cele mai frumoase moduri. Dar m-a si mustrat uneori pt ca meritam. De multe ori in acest timp L-am rugat pe Domnul sa nu-si intoarca fata de la mine si sa nu-mi impietreasca inima ca atunci o sa fiu pierduta. Si ii multumesc ca m-a ascultat si nu m-a lasat. Ba mai mult: mi-a scos in cale oameni si imprejurari prin care sa ma faca sa ma hotarasc pt.El. Asa ca anul trecut, dupa foarte mult timp cand am lipsit de la biserica m-am hotarat (calauzita de Duhul Sfant) sa vin in dupa masa zilei de 18 octombrie la aceasta biserica. Atunci fratele pastor a anuntat ca incepand din data de 25 octombrie va incepe cateheza si cei care vor sunt asteptati sa studieze Cuvantul. Primul meu gand a fost: ,, ASTA E PT TINE!!! AI GRIJA!!! POATE FI ULTIMA CHEMARE!!!,, Si am ascultat acest gand. Am o sora draga aici in biserica, care a fost pt mine in tot acest timp un mare sprijin, in primul rand moral ( fara incurajarile ei as fi renuntat de mai multe ori ) , dar si din alt punct de vedere ( timp de 5 luni in fiecare duminica dimineata la ora 8.50 ma ducea cu masina ca sa ajung la cateheza, ea urmand sa se intoarca dupa fam ei). Domnul sa-i rasplateasca pt tot!!!
Dar pt ca timpul botezului se apropia si eu tot nu eram hotarata 100% , Dumnezeu s-a folosit de o lucrare de Evanghelizare din Paclisa pentru a ma cerceta si a ma face sa ma abandonez total in Bratul Sau. Atunci, intr-o seara minunata de 23.02.2010, inima mea s-a deschis pentru a-si primi Domnul, pentru a-L lasa sa-si ocupe locul pe tron, pentru a umple golul din suflet cu singurul care-l poate umple: Duhul Sfant. De atunci plutesc, dar nu plutesc pt ca sunt aeriana, ci plutesc pt ca sunt libera, pt ca Dumnezeu m-a eliberat si mi-a dat pacea dupa care tanjam de atata timp. Ii multumesc Domnului pt lucrarea pe care a facut-o in viata mea, ii multumesc pt lucrarea pe care o va face in familia mea si Il iubesc nespus pt ca El m-a iubit primul si pe cand eu nu Il cunosteam, a suferit si a murit pt pacatele mele. Daca in aceasta sala e cineva care nu Il cunoaste pe Dumnezeu si vrea sa-L cunoasca, trebuie sa-si faca timp sa stea de vorba cu El pt ca Dumnezeu se lasa usor descoperit daca Il cauti sincer. Si imaginati-va ca viata fara El e ca un meci de fotbal fara minge. Imaginati-va o mana de oameni care alearga pe terenul de fotbal dupa…nimic. Asa alergam si noi in lumea asta daca nu-L avem pe Dumnezeu. Alergam dupa…nimic.
Iti multumesc Doamne si legalizez relatia mea cu Tine prin botez si ajuta-ma Tu sa stau in Corabia Mantuirii Tale si, chiar daca pe Marea Vietii vor fi furtuni, fi Tu cel care le tine sub control si ajuta-ma ca, pana la intalnirea cu Tine in Imparatia Ta, sa Te urmez, sa Te laud, sa Te slavesc si sa- Ti slujesc in orice clipa, iar Tu, Doamne, curateste-ma si sfinteste-ma pe tot parcursul drumului pana la Cer, pt ca atunci cand voi pasi pe poarta Raiului sa fiu asemeni Tie , desavarsita.

,,FIINDCA ATAT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA, CA A DAT PE SINGURUL LUI FIU, PENTRU CA ORICINE CREDE IN EL, SA NU PIARA CI SA AIBA VIATA VESNICA.,,
IOAN 3:16
MOARTE SPRE VIATA
https://intoarcereladumnezeu.blogspot.com